Ciocolata amarui

Cineva spunea ca viata poate fi asemuita unei cutii cu ciocolata :nu stii ce vei gasi atunci cand o vei deschide...
Totusi paralela ce ma conduce spre o lubenita are cumva o mai mare aplicablitate ...
Totusi de ce vrem mereu sa ne raportam le altceva pentru a explica ceva ?Viata este asa cum este si vine asa cum vine iar noi o pecepem exact asa cum putem sa o facem fiecare ...
De ce mereu insa asteptam altceva decat putem avea?
de exemplu acum eu mi-as dori sa vina inspiratia asteptata si sa scriu ceva atat de frumos si clar incat sa mi fca placere sa citesc :).Evident insa ca nu voi reusi! Sesizati cumva un semn de pesimism? Nu ,Nu!e doar acceptare a continutului cutiei de ciocolata .Mereu ne amagim ca o sa gasim exact genul de ciocolata ce ne-o dorim dar realitatea este mereu alta, daca nu mereu atunci de cele mai multe ori contrara dorintei.Dar cotinuam sa speram si sa cautam ..poate totusi printre acele bomboane va fi macar una pe gustul nostru.Si tot gustandu-le asa una dupa alta se intampla ceva ciudat:ne obisnum cu gustul acela amarui..Este exact ceea ce este viata in esenta ;rutina si acceptare ..
Dar pentru ca exista un dar mai sunt si visatori (ca mine )care nu se resemneaza si continua sa spere si de ce nu sa nu mai astepte sa apara cocolata cea buna si sa si-o faca singuri din ingredientele sufletului ..

Sa fac acum pe data
o cutie plina cu ciocolata
iata o provocare ,iata un vis frumos
si nu accept negare ..il vreau doar pe-al meu Amos
sa-mi spuna o poveste cu o sirena si cu Fat Frumos
Voi servi lumea toata
cu a mea ciocolata
si cu siguranta cu toti imi vor zambi
caci fiecare mea bomboana le va da ..gust de poezii!