Speranta

Parem cum spunea Pascal trestii ce ne mladiem in bataia vantului vietii dar ... nu ne rupem .Indiferent de inaltimea povarnisului ,de forta napraznica a furtunilor in care suntem aruncati mereu si mereu supravietuim .Ceea ce mereu mi s a parut de neinteles este dorinta sau poate resursa ce o avem in noi de a ne agata de o scandura de este nevoie din pluta fiecaruia ca sa iesim mereu si mereu la liman.Totusi de ce atunci cand totul este impotriva noastra continuam sa luptam? sau poate intrebarea corecta ar fi de ce? Poate pentru ca exista Speranta .Poate ca in fapt Speranta combinata cu starea de visare sa fie resursa si sursa noastra de putere?carburantul vietii sa fie ceva atat de nematerial?
Dar poate ca este normal caci in definitiv sufletul este cel care trebuie sa ne ramana nealterat?! Ceea ce am incercat mereu sa inteleg de ce avem 2 maini,2 ochi,2 urechi adica totul multiplicat dar inima e doar una ? Nu cred ca e ceva legat de pura fiziologie .Cred ca este mult mai profund ...

Cateodata ni se pare,
Ca norii grei pe-al vietii noastre cer,
Se-apropie in graba mare
Sa ne distruga semintele plantate ieri.

Caci dupa lungi si grele clipe
De neimpliniri si cautari de-o viata,
Gasisem ieri din intamplare
Seminte de Speranta-n piata.

Poate parea bizar
Cum asa lucru mare
Sa poti sa_l cumperi din bazar
Dar viata e o loterie :cand nu te mai astepti
Castigul vine ..iar.

Dar :Vai !Potopul sta sa cada
Peste a mea plantatie-n curand
Si tot ce pot sa fac acuma
E sa privesc si sa ma rog…tacand

Caci vorbele usor pornesc sa plece
Si inapoi nu poti sa le mai iei
De-aceea voi sfarsi ideea,
Ca vremea rea aduce (cateodata)ghiocei !