Timpul in clepsidra zilnica

Suntem fire de nisip intr-o sfera minuscula ce gravitam in primul rand pe orbita proprie ce nu are insa traiectorii bine definite daca suntem firi slabe sau dimpotriva rutinate traiectorii daca suntem determinati sa ajungem independenti in Universul fiecaruia dintre noi.

De ce cele mai multe ori curgem insa in clepsidrele altora incercand sa facem calatoria prin desertul vietii mai usoara iar ajungerea pentru secunde de visare in oaze inspirationale mai placuta.
Doar ca uneori simtim ca sfera proprie ne sufoca si vrem sa ramanem neprotejati ci doar noi si vantul care sa ne ridice, sa ne coboare aleator ca intr-o ruleta ruseasca sa putem savura neprevazutul in cele mai imposibile situatii.Sa regretam zborul si nu ancorarea,sa cunoastem inaltimile si nu adancurile ,Lumina chiar daca tenebrele inca ne atrag ...
Oare nu cumva Spatiul este ceea ce ne caracterizeaza viata si nu viteza cu care curgem si nici secundele ce le tot contabilizam.Poate suntem ca existenta doar o fasie de plaja intr-un Univers al imposibilei cunoasteri ce o cautam si chemam dar nu va veni .Poate suntem doar imaginatii spatiale ale unui Creator marinimos care ne a dat foarte multe daruri dar nu s a gandit cat de greu ne va fi sa le inapoiem intacte ... Si cumva am ramas fire de nisip tanar ce prefera joaca oricarui alt act .
Curgem spatial nu temporal as spune ,si o facem mereu pe fuga ,mereu orbiti de praful altora ,mereu nestatornici marilor actiuni...

Fiece clipa din viata mea e nepretuita
Fiecare clipa din viata mea e nemarginita
Caci a o cuantifica intr-o marime si a o cantari inr-o balanta
Ar fi ca si cum firele fine de nisp din clepsidra gigant numita viata
Le-ai putea imbratisa intr-o imensa strangere la piept
Fara ca insa sa pierzi nici macar o farama din ele ,si asta nu este drept.
Caci nisipul iti fuge usor dintre palme
Se scurge si cade lin sub razele Soarelui calde
Si tu ramai in urma pustiit si cu un sentiment ciudat
Ca vremea a trecut iute si timpul si el in loc nu a stat.
Atunci te opresti din refectii si-ti spui
De nu cumva timpul s-a dus si s-a asezat singur in cui
Si sta si priveste cum tu suferi si taci
Si asteapta un Semn de la tine sa-i faci
Sa vina sa –si ia darea ce ai a o da
Si-n clepsidra altora sa puna o parte din viata ta
Caci nu poti sa fii singur si doar tu sa traiesti
Cu toti cei din jur trebuie sa poti sa convietuiesti.
De aceea e bine sa stii si s-accepti
Ca unele clipe din a ta clepsidra in alte locuri ai sa le intalnesti.
Si chiar daca simti ca ai fost pacalit
Ocaua ca_i mare sau mica tot atatea clipe la tine sau ei a cantarit.
Zambeste deci iara si nu mai gandi
Viata-i frumoasa si ai pentru ce a o trai !